Cine nu îşi doreşte să descopere secretul recoltelor record? Şi mai ales când vorbim de o cultură profitabilă care aduce câştiguri?
Cultura ciupercilor “asiatice” este considerată o “cultură profitabilă” mai peste tot în afara Asiei. Ciupercile shyitake, urechi de lemn sau altele le dau la o parte cu alura lor exotică pe neaoşele ghebe, hribi sau mânătărci. În esenţă nu au nimic deosebit faţă de celelalte – dar magia exotismului este la fel de importantă în bucătărie că în orice alt domeniu al gustului.
Toţi vor să îi imite pe asiatici şi să le fure secretele – dar de reuşit s-a întîmplat de foarte puţine ori – chinezii, coreenii, niponii şi taiwanezii vin mereu cu ceva nou care le asigură recolte mai mari şi de o calitate mai bună.
De această dată “secretul” lor este utilizarea ca “suport” a paielor de orez şi celuloza din trestia de zahăr – resturi pe care pînă acum le ardeau – reuşind să îşi mărească astfel recoltele de ciuperci cu 20-30%.
Fermierii taiwanezi care au recurs la această nouă tehnică, ardeau pănă nu demult 1,3 milioane de tone de resturi paie de orez, nefiind capabili să le găsească nicio utilizare practică.
Aşa au mers lucrurile pînă când nişte cercetători institutului taiwanez de cercetări agricole care au intuit potenţialul nutritiv al acestor resturi pentru culturile de ciuperci.
Soiurile de ciuperci care răspund cel mai bine la noul mediu de cultură sînt ciupercile braziliene (o subspecie a agaricus bisporus, cunoscută şi ca “champinion) şi Oyster (ciupercile “stridie” – o varietate de pleurotus) foarte căutate şi apreciate.
Taiwanul produce 140 000 de one de ciuperci anual recoltă care le aduce peste un sfert de miliard de dolari.
