shiitake crudă

Consumată crudă, ciuperca shiitake, numită şi ciuperca longevităţii, are efecte toxice

Ciuperca de castan sau shiitake (denumirea asiatică), cea mai consumată în lume după ciupercile de Paris, nu trebuie mâncată crudă pentru că prezintă riscul de a declanşa reacţii toxice de tipul urticariei, avertizează autorităţile franceze.

Simptome neplăcute

Ciuperca asiatică shiitake, exportată peste tot în lume, inclusiv în România, trebuie foarte bine preparată termic înainte de afi consumată, recomandă Direcţia generală a concurenţei, consumului şi antifraudă din Franţa. „Consumul acestei ciuperci în stare crudă sau insuficient preparată termic poate cauza dermatite toxice, caracterizate prin erupţii cutanate, cu mici leziuni extrem de pruriginoase, pe tot corpul”. – au explicat experţii. Această formă de urticarie este determinată de prezenţa unei polizaharide (lentinana). Urticaria apare după 3 zile de la consumul ciupercii shiitake şi, de obicei, dispare după 3 săptămâni.
Ca orice zahar, lentinana este modificată de căldură, ceea ce explică de ce trebuie foarte bine preparată termic ciuperca shiitake, indiferent dacă este „în stare crudă, uscată sau pulbere”, se arată în comunicatul autorităţilor franceze.

Siitake, ciupercă medicinală

Ciuperca shiitake este utilizată în mod frecvent în compoziţia suplimentelor alimentare, fiind renumită datorită capacităţii de a stimula apărarea imunitară a organismului.
Acestei ciuperci i se atribuie de asemenea puterea de a lupta contra cancerului. Unele studii au evidenţiat că un compus din această ciupercă distruge papilomavirusul uman şi previne astfel cancerul de col uterin. Însă datele în această privinţă rămân controversate în lumea medicală.
În momentul de faţă în China şi Japonia există o adevărată idustrie a ciupercilor medicinale, iar cercetătorii au creat sute de preparate farmaceutice care au la bază extracte din ciuperca shiitake, utilizate în numeroase boli: cancer de colon, reumatism, diabet, hepatită, astm, scleroză în plăci, infecţii.