Idei de afaceri la țară: crescătorie de ciuperci cu fonduri europene nerambursabile

În perioada martie 2010 – decembrie 2012, a fost implementat, în comuna Sâncraiu de Mureş, judeţul Mureş, un proiect cu fonduri europene nerambursabile, care a vizat dezvoltarea crescătorii de ciuperci.

Prin proiectul derulat cu fonduri europene nerambursabile s-a reușit extinderea şi modernizarea ciupercăriei din localitatea Sâncraiu de Mureş, judeţul Mureş. Valoarea totală a proiectului a fost de peste 7,41 de milioane de lei, din care 3,12 milioane de lei au reprezentat finanțarea europeană.

Beneficiarul proiectului finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, este SC Golo SRL, societate care și-a început activitatea în anul 2007, achiziţionând un modul pentru cultivarea ciupercilor Pleurotus. Pentru continuitate şi diversitate în furnizarea ciupercilor şi pentru îndeplinirea celor mai înalte cerinţe impuse producătorilor din acest sector agricol, a iniţiat un proiect de dezvoltare cu fonduri europene, potrivit informațiilor publicate de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală.

Cererea de finanţare a fost depusă în august 2009, iar contractul a fost semnat în martie 2010. Beneficiarul a putut astfel să dezvolte capacitatea de producţie pentru ciupercile Pleurotus şi să înceapă producția de ciuperci Champignon, din 1 noiembrie 2012. Prin implementarea proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile au fost realizate trei celule Pleurotus, pe câte 240 m² fiecare, şi o hală de producţie de ciuperci Champignon, cu opt celule, fiecare pe câte 120 m², deci un total de 960 m².

Principalele activităţi întreprinse în cadrul proiectului au fost:

  • construirea unei hale de 1.600 m² (celule de cultivare, cameră de procesare, cameră de frig, centrală termică, vestiare), pe structură de metal, compartimentată cu panouri tip sandwich, pentru producţia de ciuperci Champignon;
  • achiziţia de echipamente pentru menţinerea controlată a temperaturii, umidităţii și condițiilor de depozitare (frig), pentru încărcarea materiei prime şi evacuarea compostului uzat, plus un generator de curent și o maşină frigorifică de transport;
  • asigurarea de spaţii pentru depozitarea lemnelor de foc, ambalare şi spălare;
  • construirea unei hale de 720 m², cu celule pentru producţia de ciuperci Pleurotus.

Proiectul are și o pronunțată componentă socială, prin asigurarea a 15 noi locuri de muncă pentru oamenii din Sâncraiu de Mureş, Pănet, Berghia şi Târgu Mureş, ajungându-se la 23 de angajaţi, care lucrează în două schimburi. Un astfel de proiect contribuie la dezvoltarea economică și socială a zonei și are în vedere protecția mediului.

Producţia de ciuperci este livrată în lanţurile de supermarketuri la nivel naţional şi în reţeaua de magazine locale. Societatea beneficiară funcţionează la un nivel calitativ şi cantitativ care îndeplineşte cele mai înalte standarde europene în domeniu și, prin investiţiile realizate, a reușit să devină un important producător în industria locală, cu aspiraţii de extindere atât la nivel regional şi naţional, cât şi în afara graniţelor.

Proiectul finanțat cu fonduri europene nerambursabile poate fi realizat şi în alte zone, cu singura condiţie ca echipamentele din dotare să fie adaptate la situaţia climatică respectivă.

Sursa: Stiriagricole.ro